Arta lui Damian Popa are delicatețea spirituală a timpului concentric. Artistul este interesat de dimensiunea metafizică a materiei, de împletirea concretului cu imaginarul, de ponderea ființei ca ipostază minimală a macrocosmosului, de necesitatea ofrandei ca element restaurator al echilibrului dintre om și divinitate.
Determinat de dorința înțelegerii etapelor tranzitorii ale devenirii ființei, inspirat de diverse manifestări ale unor personaje din sfera mitologiilor populare sau teologice, Damian Popa tinde spre descoperirea, înțelegerea și asumarea unui principiu ordonator, a cărui forță să aibă capacitatea de a tolera și îngloba expresia unei viziuni originale și inovatoare.
Andreea Foanene (2014) – Un secol de sculptură românească